Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (UNGA – United Nations General Assembly) este programată să se reunească pentru un „Summit al Viitorului” la New York în perioada 22-23 septembrie 2024. Rezultatul acestei reuniuni a liderilor mondiali va fi adoptarea unui „Pact pentru viitor.” În cursul anului trecut, detaliile pactului au fost discutate între cele 193 de state membre ale ONU, sub coordonarea Germaniei (reprezentând țările dezvoltate din nord) și a Namibiei (reprezentând țările în curs de dezvoltare din sud). Obiectivul pactului este „protejarea viitorului pentru generațiile prezente și viitoare.”

Abordarea Indiei față de Summitul ONU al Viitorului a fost articulată de ministrul indian al afacerilor externe, Dr. S Jaishankar, în 2023. Acesta a subliniat necesitatea de a demonstra o „solidaritate autentică” pentru a genera o „încredere reală” și de a integra „sentimentele Sudului Global” în pregătirea summitului. În timpul discuțiilor din cadrul Adunării Generale a ONU din mai 2024, India a avertizat că, dacă aceste elemente esențiale lipsesc din proces, Summitul Viitorului va deveni un „Summit al Trecutului,” condamnând Organizația Națiunilor Unite „la un periculos cerc vicios, pălind în irelevanță.”

Sudul global este format din țările în curs de dezvoltare membre ale Adunării Generale a ONU, multe dintre ele foste colonii ale puterilor europene în 1945, care nu au negociat Carta ONU. Calitatea lor de membri ai Organizației Națiunilor Unite a început odată cu procesul istoric de decolonizare, după independența Indiei față de dominația colonială britanică în august 1947.

Sudul global a devenit majoritar în cadrul Adunării Generale a ONU, propulsat de Rezoluția privind decolonizarea din decembrie 1960 (Decolonization Resolution of December 1960). Prima expresie vizibilă a solidarității Sudului Global față de multilateralism a fost adoptarea cu succes, cu o majoritate de două treimi din voturi, a rezoluțiilor Adunării Generale a ONU din decembrie 1963 pentru modificarea Cartei ONU. Aceste modificări au avut ca rezultat extinderea reprezentării Sudului Global în Consiliul de Securitate al ONU (UNSC), care controlează deciziile privind pacea și securitatea, și în Consiliul Economic și Social (ECOSOC), care controlează procesul decizional al Adunării Generale a ONU privind problemele socio-economice.

Începând cu 1960, procesul de consolidare și prioritizare a nevoilor prioritare ale Sudului Global a fost marcat de mai multe runde de negocieri în cadrul instituțiilor multilaterale. Acest lucru s-a datorat solidarității și sentimentului Sudului Global încrezător în funcționarea eficientă și echitabilă a sistemului postbelic caracterizat prin interdependență și multilateralism.

Printre realizările Sudului Global se numără crearea mișcării de nealiniere (non-aligned movement) în septembrie 1961, care astăzi reunește 120 de state membre în cadrul Adunării Generale a ONU; înființarea Grupului celor 77 (sau G-77) în 1964, care astăzi reprezintă 134 din 193 de state membre în cadrul Adunării Generale a ONU; crearea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) de către Adunarea Generală a ONU în 1965; adoptarea Cartei G-77 de la Alger în 1967, care solicită o nouă ordine economică internațională; Decizia privind tratamentul diferențiat și tratamentul mai preferabil – „Decision on Differential and More Preferable Treatment”(cunoscută și sub numele de Clauza de abilitare – „Enabling Clause”) pentru țările în curs de dezvoltare în cadrul GATT (precursorul Organizației Mondiale a Comerțului) în 1979; Declarația Adunării Generale a ONU privind dreptul la dezvoltare (DRTD) ca drept inalienabil al omului în 1986; și dispoziția de drept internațional privind responsabilitatea comună dar diferențiată (CBDR), codificată de Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea în 1992 (UN Conference on Environment and Development).

Prin negocieri desfășurate cu răbdare și orientate spre viitor în cadrul Adunării Generale a ONU între 1960-2015, Sudul global/G-77 a reușit să aducă "dezvoltarea" în centrul multilateralismului. Adoptarea în unanimitate a Agendei 2030 de către Adunarea Generală a ONU în septembrie 2015, cu cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (SDGs – Sustainable Development Goals) ale sale, este o recunoaștere a acestui fapt. Agenda 2030 reunește interesele comune ale Nordului Global și ale Sudului Global într-un cadru integrat, centrat pe om, în care pacea, securitatea și dezvoltarea sunt interconectate. Acesta este sentimentul pe care Sudul Global încearcă să îl integreze în viziunea Summitului Viitorului.

Summitul ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă din 2023, organizată pentru a evalua punerea în aplicare a Agendei 2030, a avertizat că "numeroasele crize" care au avut loc începând cu 2015 cauzau abaterea de la această viziune. Trei tendințe generale pot fi considerate ca factori contributori la aceste crize.

Prima este revigorarea diviziunii Nord-Sud, care subminează încrederea în funcționarea echitabilă a instituțiilor multilaterale. În timpul pandemiei COVID, Organizația Mondială a Sănătății nu a fost în măsură să asigure aprovizionarea adecvată cu vaccinuri a țărilor din Sudul Global, din cauza acumulării de stocuri în Nordul Global. Organizația Mondială a Comerțului a fost forțată de poziția dominantă a Nordului Global, în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinurilor, să amâne o decizie privind renunțarea la aceste drepturi pentru a permite fabricarea de vaccinuri în Sudul Global.

A doua este recurgerea tot mai frecventă la utilizarea forței armate, în locul negocierilor diplomatice, pentru a soluționa conflictele. Ineficiența și inadecvarea autorității Consiliului de Securitate al ONU din cauza dreptului de veto al P5 au fost scoase în evidență de suferințele umane și distrugerile pe scară largă din conflictele violente cauzate de utilizarea forței armate în ultimii ani. Chiar și rezoluțiile unanime existente ale CSONU pentru soluționarea politică a conflictelor, cum ar fi Afganistan (RCSONU 2513), Ucraina (RCSONU 2202) și Palestina/Israel (RCSONU 242, 1860) nu au fost puse în aplicare. O consecință a acestei situații este uzurparea treptată a dispozițiilor Cartei ONU privind punerea în aplicare a deciziilor CSONU, cum ar fi sancțiunile economice și utilizarea forței armate, de către organisme din afara ONU, precum Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Acest lucru are un impact direct asupra păcii, securității și dezvoltării în Sudul Global.

A treia este transformarea în armă a conexiunilor produse de aranjamentul interdependenței economice, care au fost negociate minuțios pe baza principiilor convenite de tratament special și diferențiat, enumerate mai sus, de către Sudul Global în cadrul instituțiilor multilaterale și al organismelor specializate. O combinație puternică de guverne și corporații cu sediul în Nordul Global au încercat în mod activ să eludeze aceste interconexiuni prin aplicarea extrateritorială a legilor și politicilor lor interne. Acest lucru are implicații pentru participarea suverană a țărilor din Sudul Global la cooperarea multilaterală. De asemenea, au crescut semnificativ costurile socio-economice ale punerii în aplicare a Agendei 2030.

Dacă nu sunt controlate, aceste trei tendințe pot avea un impact dăunător asupra țărilor din Sudul Global, în special asupra aplicării centrate pe om a noilor tehnologii digitale pentru accelerarea punerii în aplicare a Agendei 2030. Examinarea de către Summitul Viitorului a unui Pact digital global necesită o atenție deosebită față de aceste sentimente ale Sudului Global, pentru a reduce decalajele digitale existente, enumerate în timpul revizuirii de către Adunarea Generală a ONU a Agendei de la Tunis privind o societate informațională, în decembrie 2015.

La cea de-a 75-a reuniune aniversară a Organizației Națiunilor Unite în 2020, prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a subliniat:

„Nu putem lupta împotriva provocărilor de astăzi cu structuri învechite. Fără reforme cuprinzătoare, ONU se confruntă cu o criză de încredere. În lumea interconectată de astăzi, avem nevoie de un multilateralism reformat – care să reflecte realitățile actuale, să dea cuvântul tuturor părților interesate, să abordeze provocările contemporane și să se concentreze pe bunăstarea umană.”

Acesta este motivul pentru care Sudul Global trebuie să se concentreze, în timpul Summitului Viitorului, pe căutarea unui aranjament multilateral eficient în practică. Decizia de a convoca o Conferință Generală a ONU, cum prevede articolul 109 din Carta ONU, pentru a revizui Carta ONU în septembrie 2025, ar fi o modalitate adecvată de a marca cea de-a 80-a aniversare a multilateralismului prin integrarea aspirațiilor Sudului Global.

Ambassador (Retd.) Asoke Mukerji