Svetlana, soţia noului preşedinte rus Dmitri Medvedev, se îmbracă după ultimele tendinţe, ştie să prepare sushi şi se pregăteşte să devină o Primă Doamnă "la modă", comentează AFP.
Având aproximativ 40 de ani (ea ar fi născută în 1965, ca şi soţul său, deşi nu au fost obţinute informaţii exacte despre vârsta sa), această blondă elegantă îmbrăcată "la patru ace" se diferenţiază între soţiilor şterse ale liderilor de la Kremlin. Singura excepţie notabilă este defuncta Raisa Gorbaceva, care l-a însoţit pe scena sovietică şi internaţională pe soţul său Mihail pe toată perioada perestroika, până la destrămarea URSS. Svetlana şi Dmitri Medvedev, el însuşi un fan al legendarului grup rock Deep Purple, "formează un cuplu modern". Svetlana Medvedeva apare în cele câteva fotografii publicate, într-un costum alb, care îi pune în evidenţă talia şi care, potrivit surselor, ar purta semnătura lui Valentin Iudaşkin, un creator de modă dintre cei mai bogaţi şi mai puternici din Rusia. Cotidianul britanic The Times a relatat recent cum soţii Medvedev "nu se mai vedeau de cutiile Harrods", un celebru magazin londonez, în timp ce se pregăteau să urce la bordul unui avion al companiei ruse Aeroflot, pe aeroportul Heathrow. În contrast cu cea căreia îi va succeda, Liudmila Putina, care "a făcut atâtea erori (de gust) şi nu a fost un bun exemplu din punctul de vedere al modei, în special dacă este comparată cu modelul care era Raisa" Gorbaceva, potrivit aceleiaşi surse. Hainele de ultima modă nu vor fi singura schimbare pe care Svetlana Medvedeva, mama unui băiat în vârstăde 12 ani, Ilia, ar putea să o aducă la Kremlin. O sursă din apropierea familiei, care de asemenea a cerut să i se respecte anonimatul, a declarat pentru AFP că în 2002 ea a urmat cursuri pentru prepararea sushi, care face furori printre doamnele din elita rusă.