Planurile președintelui a Donald Trump de a prelua controlul asupra Fâșiei Gaza în numele SUA, de a-i expulza pe palestinieni și de a transforma zona în „Riviera Orientului Mijlociu'' nu sunt „credibile'', însă amenințarea implicită a unei epurări etice cu cooperarea SUA este „foarte reală”.

Analiștii citați de EFE au recunoscut că o poziție atât de „drastică” a SUA va fi greu de digerat chiar și de către reprezentanții „establishmentului'' republican. În plus, planul președintelui intră în contradicție cu dezideratul declarat de acesta de a se îndepărta de conflicte și de a aduce pacea în zonă. În același timp, planul privind Gaza ridică serioase probleme aliaților regionali ai SUA - Egipt și Iordania - care se opun vehement expulzării către țările lor a milioane de palestinieni.

Politologul Luciano Zaccara, de la Centrul pentru Studii în Golf de la Universitatea Qatar din Doha, a declarat că Trump „și-a dorit întotdeauna să facă aceste declarații țipătoare, demonstrând că are soluții la toate problemele lumii, inclusiv arogându-și dreptul și capacitatea de a soluționa un conflict care durează de 70 de ani''. Dar ca SUA să se implice direct cu trupe este ceva care contravine total ideii sale de a nu intra într-un război direct în Orientul Mijlociu, știind că acest lucru poate deschide mult mai multe fronturi în orice parte a lumii islamice, nu doar în lumea arabă, a adăugat el.

În acest sens, politologul a subliniat că declarațiile lui Trump, care au fost făcute marți în cadrul unei conferințe de presă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și care au primit până acum doar sprijinul membrilor administrației americane și al susținătorilor guvernului israelian, ar putea fi „o tactică de negociere''.

Profesorul de Științe Politice de la Universitatea Americană din Cairo, Sean Lee, s-a exprimat în același sens, declarând că ideea lui Trump că SUA va lua în posesie Fâșia Gaza nu este credibilă și deci nu merită luată în serios, dar că „amenințarea cu epurarea etnică a teritoriului este foarte reală''.

Lee a subliniat că poziția exprimată de Trump lasă în ofsaid Egiptul și Iordania, a căror opoziție față de expulzarea palestinienilor de pe pământul lor - și reinstalarea lor pe teritoriul celor două țări – „a fost și continuă să fie cel mai mare obstacol în calea epurării etnice a Gazei'', pe lângă faptul că este și poziția „palestinienilor înșiși, dovadă fiind imaginile cu palestinienii revenind în număr mare în nordul Gazei'' după acordul de încetare a focului. Pentru ambele țări, intrarea a peste două milioane de palestinieni ar avea un efect devastator asupra stabilității lor politice, economice și sociale, precum și asupra securității lor interne, în contextul unor populații care susțin în mod covârșitor cauza palestiniană și care ar vedea ca pe o trădare intolerabilă înlesnirea expulzării palestinienilor din Gaza.

„Biden a fost mai diplomat, în timp ce Trump a fost mai explicit, dar politica a fost mai mult sau mai puțin aceeași. Au vorbit despre un coridor umanitar și despre dreptul palestinienilor de a se întoarce, dar nimeni nu crede în mod serios că Israelul ar permite o revenire în zonele deja «epurate etnic»'', a susținut Lee.