Ucraineni au vizat o bază aeriană din Saratov - Atac cu drone în Rusia
Trei militari ruşi au fost ucişi luni dimineaţă de resturile căzute ale unei drone ucrainene doborâte în timp ce ataca o bază din regiunea Saratov în interiorul Rusei, au anunţat agenţii de presă ruse, preluate de Reuters, citând Ministerul Apărării de la Moscova.
Acesta este al doilea atac asupra bazei din această lună.
„Un vehicul aerian ucrainean fără pilot a fost doborât la mică altitudine în timp ce se apropia de aerodromul militar din Engels în regiunea Saratov", a declarat ministerul rus citat de agenţiile de presă.
„Ca urmare a căderii epavei dronei, trei militari ruşi ai personalului tehnic care se aflau la aerodrom au fost răniţi mortal", adaugă ministerul.
Baza, în apropierea oraşului Saratov, la aproximativ 730 km sud-est de Moscova şi la sute de kilometri de linia frontului în Ucraina, a fost lovită pe 5 decembrie în ceea ce Rusia a spus că au fost atacuri cu drone ucrainene asupra a două baze aeriene ruseşti în acea zi. Cele două atacuri au dat o lovitură majoră reputaţiei Rusiei şi au ridicat întrebări despre motivul pentru care apărarea ei a eşuat, afirmă analişti citaţi de Reuters, în timp ce atenţia s-a îndreptat către utilizarea dronelor în războiul dintre cei doi vecini.
Ucraina nu a revendicat niciodată în mod public responsabilitatea atacurilor din Rusia, dar a spus totuşi că astfel de incidente sunt „karma" pentru invazia Rusiei.
Ministerul Apărării rus a declarat că echipamentele aviatice nu au fost deteriorate, dar potrivit unor informaţii neoficiale ruseşti şi ucrainene pe reţelele sociale, mai multe avioane au fost distruse. Reuters nu a putut verifica în mod independent rapoartele.
Luni mai devreme, Roman Busarghin, guvernatorul regiunii Saratov, a spus că facilităţile de infrastructură civilă nu au fost avariate în incident.
„Nu există absolut nicio ameninţare pentru locuitori (...). Facilităţile de infrastructură civilă nu au fost deteriorate", a declarat Busarghin.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.