La un an de la masacrul din Israel din 7 octombrie şi de la începutul războiului din Gaza, lumea urmăreşte neputincioasă dezastrul, care se extinde acum în Liban şi ameninţă să cuprindă întregul Orient Mijlociu, relatează AFP.

Nici Statele Unite ale Americii, care se agită fără vreun rezultat, nici europenii, care se poziţionează „în afara Istoriei", şi nici „Sudul global" nu par în stare să pună capăt acestei curse nebuneşti.

În ciuda unui bilanţ uman terifiant, nu se întrezăreşte niciun semn de armistiţiu între Israel şi Hamasul palestinian, în pofida eforturilor intense depuse de mediatorii americani, qatarieni şi egipteni în ultimul an.

O soluţie politică la conflictul israeliano-palestinian, vechi de 76 de ani, pare astăzi mai inaccesibilă decât oricând.

În cele din urmă, războiul a ajuns până în Liban, unde atacurile israeliene împotriva Hezbollah, aliat al Hamas, au provocat din 23 septembrie peste 600 de morţi şi au aruncat în haos această ţară aflată deja în strânsoarea unei crize majore.

 

O undă de şoc planetară

Pe 7 octombrie, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a desfăşurat un atac fără precedent în Israel, cel mai amplu de la crearea acestei ţări, în 1948. Atacul s-a soldat cu 1205 morţi, în mare parte civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe cifrele israeliene, inclusiv ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Ca represalii, Israelul promite să anihileze Hamas în Gaza. Acest război, aflat încă în desfăşurare, a provocat peste 41.000 de morţi, în mare parte civili, potrivit guvernului Hamas, şi a creat o criză umanitară majoră pe teritoriul palestinian.

Conflictul israeliano-palestinian a fost generat dintotdeauna de spirite încinse, dar amploarea pe care a luat-o din 7 octombrie alimentează divizările şi ura în întreaga lume: manifestaţii virulente, polarizare extremă şi o explozie a actelor antisemite, până în punctul în care oficiali europeni şi americani au evocat recent la ONU „un tsunami de antisemitism" în ultimul an.

„Acest război a lărgit considerabil liniile de falie", în special între un Occident care susţine Israelul şi este „consumat de vinovăţie" în legătură cu Holocaustul şi ţări marcate de o istorie colonială pentru care problema palestiniană este centrală, notează cercetătorul Karim Bitar, din Beirut.

„Ceea ce se întâmplă acum în Liban adânceşte şi mai mult aceste linii de falie", a adăugat cercetătorul.

 

Revenirea dreptului internaţional?

Ţările occidentale, care au sărit prompt în sprijinul Ucrainei invadate de Rusia, sunt criticate pentru „tăcerea" lor în faţa războiului din Gaza, sau chiar pentru „complicitatea" lor, aşa cum acuză istoricul şi diplomatul palestinian Elias Sanbar.

„Astăzi toate discuţiile despre valori, drepturile omului, ordinea internaţională sunt vorbe goale", consideră Bitar.

Din decembrie 2023, Africa de Sud a iniţiat o procedură fără precedent în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), acuzând Israelul că a comis un „genocid" în Gaza. Iniţiativei Africii de Sud i s-au alăturat mai multe ţări, printre care Columbia, Libia, Mexic, Spania, Chile şi Turcia.

În luna mai, procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan a cerut mandate internaţionale de arestare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii împotriva liderilor Hamas, dar şi, într-o premieră răsunătoare, împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu.

„Unii spun că dreptul internaţional este folosit de ţările din sud într-un mod cinic împotriva Israelului", notează Rym Momtaz, cercetătoare la Carnegie Europe. Dar, potrivit ei, aceste proceduri inedite constituie o schimbare reală.

Totuşi, potrivit istoricului şi fostului diplomat israelian Elie Barnavi, „Sudul global" rămâne „o nebuloasă departe de a fi unanimă", ale cărei „critici nu au prea mare greutate în Israel", chiar dacă procedurile legale aflate în curs sunt exasperante şi îngrijorătoare.

 

Distanţări timide de Israel

În faţa devastării din Gaza, a acuzaţiilor de crime de război lansate împotriva Israelului şi a situaţiei explozive din Cisiordania ocupată unde colonizarea continuă, tonul s-a înăsprit în Europa, unde au fost luate unele măsuri.

Cea mai simbolică, recunoaşterea statului palestinian, a fost decisă de Spania, Irlanda, Slovenia şi Norvegia, ţări în mod tradiţional sensibile la cauza palestiniană. Dar greii europeni, în primul rând Germania şi Franţa, nu le urmează exemplul. UE a adoptat, de asemenea, sancţiuni împotriva coloniştilor extremişti. „De faţadă", denunţă Zenat Adam, de la Afro-Middle East Center, din Africa de Sud.

Elie Barnavi consideră însă că „asistăm în Europa de Vest la o schimbare treptată, lentă, insuficientă, dar reală a atitudinii faţă de Israel". Elias Sanbar apreciază la rândul său că politica europeană faţă de Israel se reduce de zeci de ani la a „deplânge şi a-şi exprima îngrijorarea" şi denunţă o „ipocrizie permanentă".

„Europenii nu joacă niciun rol eficient" în Orientul Mijlociu, subliniază Rym Momtaz. „Sunt în afara Istoriei".

În realitate, toate privirile sunt îndreptate spre Washington, aliatul crucial al Israelului şi singurul capabil să exercite influenţă.

În ultimul an, Statele Unite nu au pus niciodată sub semnul întrebării sprijinul lor necondiţionat şi militar pentru Israel, chiar dacă, potrivit lui Barnavi, „nu-l mai pot suporta pe Netanyahu".

În Statele Unite, „marea schimbare se produce mai degrabă în rândurile comunităţii evreieşti şi ale tinerei generaţii liberale, democrate, progresiste, care se distanţează din ce în ce mai făţiş de Israel. Acest lucru s-ar putea traduce în plan politic în zece sau cincisprezece ani", estimează Karim Bitar.

Alegerile americane din noiembrie rămân marea necunoscută, dar potrivit cercetătoarei Rym Momtaz, „nu există niciun semn care să sugereze o schimbare reală", atât în tabăra democratei Kamala Harris, cât şi în cea a imprevizibilului republican Donald Trump.

 

Care sunt perspectivele?

Amploarea războiului a relansat „soluţia celor două state", o mantră a comunităţii internaţionale de zeci de ani, dar care astăzi pare şi mai de neatins.

„De prea mult timp am lăsat situaţia să se deterioreze", atenţionează Karim Bitar, subliniind că „nu s-a făcut nimic pentru a pune capăt ocupaţiei şi colonizării". „Astăzi mulţi cred că este poate prea târziu", deplânge acesta.

Pentru Elie Barnavi totuşi, „pe termen lung, nu există altă soluţie". Dar pentru aceasta este necesară plecarea guvernului israelian de extremă dreaptă, opus unui stat palestinian, insistă el. Şi „acest lucru presupune desfiinţarea majorităţii coloniilor, multă violenţă, inclusiv o perioadă de război civil în Israel", prezice istoricul. „Niciodată cele două tabere nu au fost atât de îndepărtate", conchide Elias Sanbar. "Nu ştiu ce le va aduce împreună".