„Un deceniu pierdut pentru Marea Britanie” - Soarta UE, la mâna indecişilor
Opinia publică britanică este încă mult prea divizată pentru a spune cu certitudine direcția în care se îndreaptă țara înaintea referendumului din 23 iunie. Se pare că decizia stă în mâinile celor indeciși dacă vor rămânerea sau ieșirea Marii Britanii din UE, scrie Bloomberg.
Un studiu online realizat de Pinium pentru ziarul britanic The Observer a arătat că 44% dintre britanici susțin rămânerea regatului în spațiul comunitar, în timp ce 42% vor ieșirea din UE. Un alt studiu, realizat deYouGov, publicat în Sunday Times, arată că 43% dintre britanici doresc ieșirea din UE și numai 42% doresc rămânerea. Pe măsură ce termenul referendumului se apropie, atitudinea votanților pare să se cristalizeze. Totuși, având în vedere cât de aproape sunt în sondaje cele două tabere, soarta Marii Britanii stă în mâinile celor câteva procente care sunt încă indeciși. Premierul britanic David Cameron a atras ieri atenția, într-o emisiune la BBC, că ieșirea din Uniunea Europeană ar însemna „un deceniu pierdut” pentru Marea Britanie. Consecința ar fi „un deceniu pierdut pentru Regatul Unit”, în materie de creștere, de investiții, de cheltuieli sociale, dacă britanicii vor opta pentru Brexit la referendumul de la 23 iunie, a declarat Cameron. „Am avea un deceniu de incertitudine” în cursul căruia va trebui renegociat un contract comercial cu UE, ceea ce ar „seca energia guvernului și a țării”, a adăugat el în emisiunea politică Andrew Marr Show. În timp ce media ultimelor sondaje plasează la egalitate cele două tabere care se confruntă la acest referendum, premierul le-a cerut concetățenilor săi să voteze pentru menținerea în UE. „Nu vă slăbiți țara fiind în interiorul UE. Dimpotrivă, o întăriți”, a spus el. Unul dintre liderii taberei care susține ieșirea din UE și șef al partidului eurofob UKIP, Nigel Farage susține, în schimb, că Marea Britanie trebuie să se desprindă „de un proiect care a eșuat”.
„Oamenii s-au săturat de amenințările premierului și ministrului său de finanțe” în privința consecințelor economice, a declarat el în aceeași emisiune politică de la BBC, susținând că Marea Britanie se va descurca foarte bine singură. El a reafirmat că principala preocupare a britanicilor este afluxul de imigranți proveniți din UE, permis de libera circulație a persoanelor în interiorul blocului comunitar.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.