Uniunea Europeană ar putea anula summitul pe tema Brexit - Blocaţi de probleme nerezolvate
Uniunea Europeană va anula summitul Consiliului European programat duminică pentru semnarea acordului pe tema Brexit dacă documentul nu va fi definitivat până în această dimineaţă, afirmă surse citate de agenţia Bloomberg.
Unele puncte ale proiectului de acord Brexit nu sunt încă soluţionate, afirmă surse diplomatice. Printre temele nerezolvate se numără dreptul navelor europene de a pescui în apele teritoriale britanice, statutul provinciei britanice Gibraltar şi viitoarele relaţii comerciale.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a semnalat că nu se va deplasa la Bruxelles duminică dacă acordul nu va fi definitivat, au declarat oficiali germani citaţi de Bloomberg.
Marea Britanie continuă negocierile cu Uniunea Europeană pe tema viitoarelor relaţii bilaterale, a afirmat miercuri premierul Theresa May, citată de site-ul agenţiei Reuters. „Continuăm să purtăm negocieri asupra viitoarelor relaţii, pentru a obţine acordul despre care considerăm că ar fi potrivit pentru Marea Britanie", a declarat Theresa May.
Premierul britanic a explicat că sunt trei posibilităţi pentru evitarea reinstituirii controalelor la frontiera dintre Irlanda, stat membru UE, şi Irlanda de Nord, teritoriu britanic - garantarea statutului, prelungirea tranziţiei sau „aranjamente alternative".
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles deja prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Cel puţin cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină adoptarea acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.