Marea Britanie a organizat marţi ceremonii pentru comemorarea a zece ani de la atacurile teroriste din Londra de la 7 iulie 2005, soldate cu moartea a 52 de persoane, între care şi o româncă, şi rănirea a peste 700 de oameni.

O slujbă religioasă a avutl loc la Catedrala St. Paul's, cu participarea membrilor familiilor celor care au murit în atacurile. Atentatele de acum 10 ani au vizat trei trenuri de metrou şi un autobuz. Numele celor 52 de victime au fost citite în cadrul ceremoniei, la ora 11.00 (13.00, ora României). Un moment de reculegere a fost ţinut în timpul ceremoniei şi în reţeaua de transport în comun londoneză la ora locală 11.30 (13.30, ora României), când metrourile şi autobuzele s-au oprit.  După momentul de reculegere, la Catderala St. Paul's au fost aruncate petale de flori şi patru lumânări au fost aprinse.Momentul solemn a fost respectat şi la turneul de tenis de la Wimbledon, unde partidele au început la ora 11.45 (13.45, ora României), în loc de 11.00 (13.00, ora României). "La zece ani de la atacurile din 7/7 din Londra, ameninţarea terorismului continuă să fie pe cât de reală, pe atât de sângeroasă - uciderea a 30 de britanici nevinovaţi aflaţi în vacanţă în Tunisia aminteşte în mod brutal acest fapt. Dar niciodată nu ne vom lăsa intimidaţi de terorism", a declarat premierul britanic David Cameron. O ceremonie a avut loc şi la Memorialul 7 iulie din Hyde Park, la care a participat şi prinţul William.