Anexa unei gospodării din localitatea bihoreană Oşorhei a fost cuprinsă de flăcări, duminică, după ce copiii familiei, lăsaţi nesupravegheaţi, s-au jucat cu focul. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele produse de incendiu se ridică la 35.000 de lei.
Anexa unei gospodării din localitatea bihoreană Oşorhei a fost cuprinsă de flăcări, duminică, după ce copiii familiei, lăsaţi nesupravegheaţi, s-au jucat cu focul. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele produse de incendiu se ridică la 35.000 de lei.
Trei persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, sâmbătă, în urma unor accidente rutiere care au avut loc în judeţul Bihor. Potrivit agentului şef Gheorghe Munteanu, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, primul accident grav a avut loc pe drumul comunal care leagă oraşul bihorean Ştei de satul Hotărel.
Un bihorean de 38 de ani s-a ales cu un dosar penal, după ce a condus un autoturism având o alcoolemie de peste 1.15 g/l. Bărbatul a fost prins de echipajele Poliţiei Rutiere pe Bulevardul Decebal din Oradea.
Procurorii bihoreni au trimis în judecată un orădean care, în cursul lunii mai, a furat dintr-o casă parohială, respectiv din dormitorul preotului, peste două mii de lei. Hoţul este un cunoscut al oamenilor legii, fiind deferit justiţiei în alte 13 cazuri asemănătoare.
Un tânăr de 23 de ani din Teleorman a fost trimis în judecată de procurorii bihoreni după ce a furat din casa unor pensionari din Săcădat 10.000 de lei. Hoţul, ajutat de complici, a intrat în locuinţa bătrânilor sub pretextul că vor să cumpere ţuică.
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin Direcţia de Probaţiune şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a organizat, ieri, la Oradea, un seminar intitulat „Dezbatere. Conştientizare. Implicare". Evenimentul face parte din proiectul PHARE 2006 - „Continuarea dezvoltării sistemului de probaţiune în România", finanţat de Uniunea Europeană.
Aleşdanul care în luna martie 2008 şi-a ucis concubina cu mai multe lovituri de cuţit şi topor a fost condamnat de instanţele de judecată la o pedeapsă de 15 ani de închisoare. În urma femeii ucise şi a bărbatului care îşi va petrece următorii ani după gratii au rămas cinci copii plus alţi patru din relaţiile anterioare ale celor doi.
