Autoturism reţinut Poliţiştii din Tileagd, alături de o grupă de jandarmi au acţionat, miercuri, pe raza de competenţă pentru a preveni şi combate faptele de natură antisocială. Au fost legitimate 37 de persoane, au fost controlate 18 autovehicule şi au fost
Flagrant
În direct de la Poliţie
Urmăriţi penal Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dar şi faţă de Ş.C.O., de 19 ani, care la 19.02
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
A pierdut controlul volanului Sâmbătă, în afara localităţii Bunteşti, judeţul Bihor, C.D.M., de 28 de ani, din municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism Audi A4, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, oprindu-se într-un şan
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Casele de schimb valutar ale unui patron bulgar jecmănesc clienţii la drumul mare
Iuţeală de mână şi nebăgare de seamă Zeci de plângeri şi sesizări facute de orădenii care s-au încumetat să efectueze tranzacţii valutare la punctele de lucru din Oradea aparţinând societăţii SC Exchange Group SRL s-au adunat pe masa autorită
- 18 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Peste o mie de sancţiuni aplicate în week-end În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor au aplicat 1012 sancţiuni contravenţionale, din care 505 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 42 pentru efectuare
- 18 Iulie 2006
- Citeste
În direct de la Poliţie
Suspect identificat Poliţiştii din Cetariu au fost sesizaţi, duminică, de către P.E., din localitatea Biharia, în legătură cu faptul că persoane necunoscute au profitat de neatenţia sa în timp ce se afla într-o discotecă din localitate, şi i-au sustras di
- 18 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
S-a răsturnat în şanţ Miercuri seara, pe D.N. 19, în afara localităţii Biharia, o orădeancă în vârstă de 24 de ani, B.Z.O., în timp ce conducea un autoturism Renault, a efectuat o depăşire neregulamentară a unui autoturism Dacia 1300 condus de un
- 14 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers Luni, în jurul orei 10.30, pe D.N. 1, în Oşorhei, O.I., de 77 de ani, din localitate, în timp ce circula pe o bicicletă înspre municipiul Oradea, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga şi a fost acro
- 12 Iulie 2006
- Citeste
Şi-a înjunghiat propriul tată
Duminică după-amiaza, un tânăr, M.D., în vârstă de 25 de ani, din Oradea, şi-a agresat tatăl, I.D., de 51 de ani, înjunghindu-l, pe fondul unei altercaţii în familie. În urma rănilor suferite, bărbatul a decedat. La faţa locului s-a deplasat o e
- 11 Iulie 2006
- Citeste
Amicii lui Bachus, "vânaţi" de poliţişti
Poliţia rutieră bihoreană continuă acţiunile pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente, printre care şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, răspunzătoare de numeroase evenimente rutiere neplăcute şi uneori chiar soldate cu tragedii. 18 con
- 10 Iulie 2006
- Citeste