Numere de înmatriculare furate din Germania Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Diosig au depistat, în Săcueni, un autovehicul Ford Tranzit, înmatriculat în Germania şi condus de cetăţeanul sârb Hadis G., asupra căruia existau suspiciuni cu privire la
Flagrant
În direct de la Poliţie
Acţiune comună a oamenilor legii Marţi noaptea, lucrători ai posturilor de poliţie Lunca, Lazuri de Beiuş, Tărcaia şi Finiş au organizat o acţiune comună. Cu această ocazie, au fost legitimate 35 persoane şi au fost controlate 22 de autoturisme. S-au aplic
- 22 Iulie 2006
- Citeste
Şase bănci din Oradea, prejudiciate cu peste un miliard şi jumătate
Două femei au fost arestate preventiv de poliţiştii orădeni, după ce oamenii legii au stabilit că acestea au înşelat nu mai puţin de şase unităţi bancare de la care au ridicat credite pe baza unor documente false. Una dintre învinuite este o fostă anga
- 21 Iulie 2006
- Citeste
În direct de la Poliţie
Hoţ din locuinţe, arestat Poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii au început urmărirea penală şi l-au reţinut pe baza de ordonanţă de reţinere, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pe P.G., de 21 de ani, din comuna bihor
- 21 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Autoturism reţinut Poliţiştii din Tileagd, alături de o grupă de jandarmi au acţionat, miercuri, pe raza de competenţă pentru a preveni şi combate faptele de natură antisocială. Au fost legitimate 37 de persoane, au fost controlate 18 autovehicule şi au fost
- 21 Iulie 2006
- Citeste
În direct de la Poliţie
Urmăriţi penal Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dar şi faţă de Ş.C.O., de 19 ani, care la 19.02
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
A pierdut controlul volanului Sâmbătă, în afara localităţii Bunteşti, judeţul Bihor, C.D.M., de 28 de ani, din municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism Audi A4, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, oprindu-se într-un şan
- 19 Iulie 2006
- Citeste
Casele de schimb valutar ale unui patron bulgar jecmănesc clienţii la drumul mare
Iuţeală de mână şi nebăgare de seamă Zeci de plângeri şi sesizări facute de orădenii care s-au încumetat să efectueze tranzacţii valutare la punctele de lucru din Oradea aparţinând societăţii SC Exchange Group SRL s-au adunat pe masa autorită
- 18 Iulie 2006
- Citeste
Flash rutier
Peste o mie de sancţiuni aplicate în week-end În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor au aplicat 1012 sancţiuni contravenţionale, din care 505 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 42 pentru efectuare
- 18 Iulie 2006
- Citeste
În direct de la Poliţie
Suspect identificat Poliţiştii din Cetariu au fost sesizaţi, duminică, de către P.E., din localitatea Biharia, în legătură cu faptul că persoane necunoscute au profitat de neatenţia sa în timp ce se afla într-o discotecă din localitate, şi i-au sustras di
- 18 Iulie 2006
- Citeste


