Un bărbat şi-a pierdut viaţa, în noaptea de luni spre marţi, după ce locuinţa sa a fost curpinsă de flăcări. Pompierii cred că victima a adormit cu o ţigară aprinsă în mână.

Incidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, când poliţiştii din Abram au fost sesizaţi că la un imobil de pe raza localităţii a izbucnit un incendiu cu victime. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, identificând victima, care era carbonizată pe 50% din suprafaţa corpului, ca fiind un localnic de 64 de ani. Pompierii militari din Marghita prezenţi la faţa locului au stabilit cauza incendiului ca fiind o ţigară căzută de la victimă pe pat. Incendiul a fost localizat şi stins cu ajutorul vecinilor, iar focul s-a propagat doar într-o cameră a locuinţei. Cauza decesului va fi stabilită cu exactitate de către medicul legist, în urma necropsiei.