Pe fondul lipsei de experienţă în conducere, C.C. din Dobreşti, şoferul unui autoturism înmatriculat în Franţa a accidentat mortal un pieton duminică după-amiază. Accidentul a avut loc în afara localităţii Rotăreşti, pe DJ 767. În momentul producerii accidentului rutier, victima, D.P., de 69 de ani, din Rotăreşti, se deplasa pe marginea carosabilului, în aceeaşi direcţie. În urma impactului, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a fost proiectat pe sensul opus, rostogolindu-se cu maşina. Atât el, cât şi cei trei pasageri din maşină au scăpat fără urmări majore, maşina fiind distrusă aproape în totalitate. Şoferul autoturismului deţinea permisul de conducere de aproximativ o lună. Bătrânul, de 69 de ani, acroşat de maşină, a murit pe loc. "Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs evenimentul. Şoferul este cercetat în stare de libertate", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.