Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 282 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.840 lei. Totodată, cinci permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost soluţionate două tamponări. 133 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 26 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 36 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, trei conducători auto - pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 84 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.