Miercuri, lucrătorii Biroului Ordine Publică au efectuat o acţiune în Pieţele Cetate şi Decebal, din Oradea, pentru identificarea, verificarea şi luarea măsurilor legale faţă de cei care încalcă prevederile Legii 12/1990, privind comerţul ilicit. Au fost legitimate 11 persoane, dintre care şase au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.350.000. Cu ocazia acestei acţiuni, în Piaţa Cetate a fost depistat Ioan G., care comercializa ţigări fără a avea pentru marfă acte de provenienţă. Au fost confiscate 50 de pachete de ţigări marca "Kozak". Valoarea totală a bunurilor confiscate este de peste patru milioane lei.