Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală împotriva lui P.S., de 32 de ani, din  Marghita, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. „Acesta este suspectat că, în cursul lunii februarie a.c., în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Marghita, i-ar fi indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, de la care a achiziţionat, în baza unui contract de vânzare - cumpărare, produse petroliere. Pentru plata produselor livrate, în valoare de 67.000 lei, suspectul ar fi completat un ordin de plată, care s-a dovedit a fi fictiv", a spus Alina Dinu, purtătoare de cuvânt a IPJ Bihor. Ulterior, acesta ar fi emis şi o filă C.E.C., pentru suma de 84.860 lei şi un bilet la ordin pentru suma de 93.711 lei în favoarea aceleiaşi societăţii comerciale orădene. Instrumentele de plată emise au fost refuzate la decontare, din cauza lipsei totale de disponibil în contul bancar. Prejudiciul total cauzat societăţii comerciale este de 178.580 lei. „Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului", a adăugat Alina Dinu.