Algerieni prinşi la frontieră
Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Borş au depistat şi reţinut miercuri după-amiază două persoane care încercau să treacă ilegal frontiera romano-ungară.
„Poliţiştii au observat două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, spre frontieră. Aceştia au fost reţinuţi pentru identificare la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, pe rambleul de cale ferată care face legătura cu R. Ungară", ne-a declarat comisar şef Dan Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de doi cetăţeni algerieni cu vârstă cuprinse între de 32, respectiv 36 de ani care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.