Bătută "măr" Joi seara, o femeie de 52 de ani, din Vărzarii de Jos, a fost bătută "măr", în urma loviturilor suferind un traumatism cranio-cerbral. Femeia a fost adusă de un echipaj al Ambulanţei, care i-a acordat primul ajutor, la Spitalul din Beiuş. Dar când a aflat că trebuie să plătească spitalizarea, femeia a refuzat să rămână internată, echipajul Ambulanţei fiind nevoit să o transporte la domiciliul acesteia. S-a accidentat la săniuş Un copil de cinci ani, din Chişcău, s-a accidentat grav, joi, în jurul orei 15.00, la săniuş şi a suferit un traumatism cranio-cerebral şi comoţie cerebrală. Copilaşul se află acum sub supraveghere medicală şi tratament, în Spitalul Clinic de Copii Oradea, unde a fost adus de urgenţă de către un echipaj de Ambulanţă ce i-a acordat primul ajutor. Dărâmat de alcool Tot joi, la orele serii, în Dobreşti, un trecător a văzut un bărbat căzut chiar lângă calea ferată. Omul consumase o cantitate serioasă de alcool şi a intrat în stare de hipotermie, dar a fost transportat de trecătorul binevoitor la dispensarul din localitate. Pentru că starea acestuia era gravă, personalul medical a solicitat sprijinul Ambulanţei care i-a cordat primul ajutor şi l-a transportat, apoi, la spital.