Alo, 981?
Week-end de foc pentru pompierii bihoreni
Pompierii militari bihoreni au fost solicitaţi la stingerea a trei incendii în acest sfârşit de săptămână. Incendiile izbucnite nu au făcut victime omeneşti, dar valoarea totală a pagubelor a fost estimată la 750 milioane de lei.
Foc în depozitul de animale al Mănăstirii Sfintei Cruci
La Mănăstirea Sfintei Cruci, din Oradea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.30, s-a declanşat un incendiu, din cauza unui scurtcircuit produs la cablurile electrice, care nu erau izolate corespunzător, din incinta depozitului pentru animale. Un echipaj format din 30 de pompieri militari de la Detaşamentul 1 din Oradea a acţionat timp de două ore, cu cinci autospeciale, pentru stingerea focului. Au fost salvaţi de flăcări 50 de porci, 15 viţei şi 200 de păsări. Pagubele produse de incendiu au fost evaluate la suma de 250 de milioane de lei, fiind distruse 10 tone de fân şi 200 metri pătraţi de acoperiş cu învelitoare din ţiglă.
Necurăţarea corespunzătoare a coşului de fum a făcut o pagubă de 400 de milioane de lei
Un alt incendiu s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, la o gospodărie, aflată în proprietatea lui Gavril Gui, din localitatea Chistag, comuna Aştileu. Flăcările s-au declanşat din cauza necurăţării corespunzătoare a unui coş de evacuare a fumului din clădire. Acesta nu a fost protejat termic faţă de materialele combustibile. Focul a produs pagube în valoare de 400 de milioane de lei, care au constat din documente, aparatură electronică (două televizoare, un congelator, o cameră video), mobilierul din bucătărie şi sufragerie, un colţar, două covoare, haine şi 70 de metri pătraţi de acoperiş. Pentru stingerea incendiului a intervenit un echipaj de pompieri militari din Aleşd, care a acţionat timp de trei ore, cu două autospeciale.
Maşină în flăcări
O Dacie Nova a luat foc, în mers, pe DN 76, la kilometrul 133, din zona Beiuş. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 20.30.
Potrivit pompierilor militari, flăcările au izbucnit din cauza producerii unui scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii. Aceasta aparţine lui Mihai Dărăban, din comuna Pocola. Un echipaj al pompierilor militari din Beiuş au intervenit de urgenţă, cu trei autospeciale, pentru stingerea focului, însă maşina a ars în proporţie de 80%.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.