Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au început la sfârşitul săptămânii trecute urmărirea penală faţă de A.M.P., de 20 de ani, din Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunilor de realizare în scopul distribuirii de mărfuri pirat, deţinerea de mărfuri pirat în scopul distribuirii, ambele în scop comercial.

În urma unei percheziţii domiciliare efectuată vineri la locuinţa suspectului, poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni au descoperit un sistem de calcul pe care erau reproduse, fără autorizarea titularilor de drepturi de autor, peste 40.000 de opere muzicale. Sistemul de calcul a fost ridicat în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice de către experţii O.R.D.A. „Prejudiciul estimat provocat titularilor drepturilor de autor este de aproximativ 35.000 de euro. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului", a spus inspector-principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.