Un bărbat de 30 de ani este cercetat de polițiștii orădeni pentru că ar fi tâlhărit o femeie, pe strada Peneș Curcanul din Oradea. Bărbatul a fost reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați.

 

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că vineri, 1 august, în jurul orei 13.50, în timp ce o femeie de 70 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, se deplasa pe strada Peneș Curcanul din Oradea, bărbatul ar fi deposedat-o, prin violență, de un telefon mobil, în valoare de 1.500 de lei. Polițiștii orădeni au recuperat de la cel în cauză telefonul mobil.

În urma agresiunii, femeia de 70 de ani a suferit leziuni, care au necesitat pentru vindecare între 6 și 7 zile de îngrijiri medicale.

Duminică, 3 august, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se afirmă într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.