Trei tineri orădeni au fost reţinuţi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce vindeau "sare de baie", un drog de mare risc comercializat până acum în magazinele etnobotanice.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au prins în flagrant, joi, cinci tineri orădeni cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, în timp ce comercializau 30 de pliculeţe cu o substanţă cu efect psihotrop, interzisă la comercializare şi consum, conform prevederilor OUG din 10 februarie 2010. Conform noilor prevederi legale, substanţa activă a acestui drog, "mefedrona", cunoscută sub numele popular de "sare de baie", este un drog de mare risc. Trei dintre cei cinci tineri prinşi în flagrant de poliţiştii şi procurorii antidrog au fost reţinuţi în arestul IPJ Bihor, urmând să fie prezentaţi la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 10 şi 20 de ani. "Menţionăm faptul că luni, 15 februarie, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Atragem atenţia încă o dată asupra faptului că sunt interzise comercializarea şi consumul plantelor şi substanţelor prevăzute în ordonanţa menţionată", a precizat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.