Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au demarat ieri urmărirea penală faţă de inculpaţii Lazăr Gyula, în vârstă de 26 de ani, Ieremiaş Şandor, în vârstă de 35 ani, Balasz Ludovic, în vârstă de 54 de ani, toţi din Săcueni, şi Radocz Istvan, în vârstă de 52 de ani, cetăţean maghiar, din Bihartorda, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, tâlhărie şi omor deosebit de grav.

La sfârşitul lui mai, inculpaţii au pătruns în locuinţa victimei Durko Iolan, din Marghita, prin escaladarea gardului şi a acoperişului. Prin dislocarea unor ţigle, au ajuns în bucătărie, unde au surprins-o pe victimă şi mai apoi au ucis-o prin sugrumare şi alte violenţe (loviri cu pumnul ori corpuri contondente), după care şi-au însuşit bijuteriile din aur purtate de aceasta (cerceii, verigheta şi 2 inele ). După ample razii ale poliţiei din Marghita, cei patru au fost reţinuţi dintr-un lot de zece suspecţi. „Cei patru inculpaţi au fost reţinuţi prin dispoziţia procurorului din 29 iunie pe o perioadă de 24 de ore. Ieri au fost prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă", a spus Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. În final, judecătorul a dispus arestarea celor patru pentru 29 de zile.