Bărbat călcat de autobetonieră în Oșorhei
Un accident deosebit de grav s-a petrecut marți, 5 august, în Oșorhei. Un bărbat de 61 de ani, din Aleșd, și-a pierdut viața în urma unui accident în care a fost implicată o autobetonieră.
Polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, marți, 5 august, la ora 14.33, prin 112, că, pe drumul județean 767 E, în Oșorhei, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate o autobetonieră (cifă) și un pieton.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, în urma cărora, din nefericire, a decedat la fața locului.
Traficul rutier a fost blocat pe respectivul tronson de drum și deviat pe centura localității Oșorhei, dirijat de polițiștii rutieri.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului autobetonierei a relevat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii rutieri urmează să stabilească cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.