Un tânăr în vârstă de 24 de ani a ajuns la spital după ce s-a urcat băut la volan și a intrat în coliziune cu un tir, pe DN1, în Uileacu de Criș.

Potrivit informațiilor transmise de comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, vineri, la ora 23.46, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au fost sesizați, printr-un apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în localitatea Uileacu de Criș, s-a produs un eveniment rutier.

„La fața locului, polițiștii rutieri din Aleșd au constatat că, un tânăr de 24 de ani, din comuna Aușeu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.1, înspre Aleșd, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga și ar fi intrat în coliziune cu semiremorca unui autotren, condus în aceeași direcție, în fața sa, de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș”, a precizat Alina Fărcuța.

În urma accidentului rutier, tânărul de 24 de ani, care conducea autoturismul, a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 24 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției orașului Aleșd - Compartimentul Rutier, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.