Bihoreni condamnaţi pentru omor
Potrivit procurorilor orădeni, primul condamnat este un tânăr
în vârstă de 23 de ani, din localitatea Săud, cu reşedinţa în Ghighişeni. "Inculpatul a fost condamnat de instanţă la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra tatălui. În data de 5 august 2007, după ce a consumat băuturi alcoolice la un local din satul Ghighişeni, ajuns acasă, a avut o altercaţie cu tatăl său B.I., pe care l-a înţepat cu un cuţit de mai multe ori în zona pieptului, după care l-a aruncat în fântâna din curte, unde ulterior a fost găsit, decedat, de către vecini şi organele de poliţie", a precizat Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. În cel de-al doilea dosar, inculpatul Vovicu Petrovici, în vârsta de 39 de ani, din localitatea Viişoara, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 19 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav în scop de tâlharie, tâlhărie şi violare de domiciliu. "În noaptea de 27/28 noiembrie 2007, acesta a pătruns fără drept în locuinţa victimei C.A., din Viişoara, i-a aplicat acesteia lovituri cu o bâtă în cap, provocându-i moartea, dupa care şi-a însuşit un sac cu haine şi o bicicletă", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.