La Penitenciarul Oradea s-a desfăşurat joi, 13 ianuarie, „Analiza activităţilor şi acţiunilor desfăşurate în anul 2010". Prezentarea materialelor de bilanţ a fost realizată de către dl comisar şef de penitenciare Gicu Ruiu - directorul Penitenciarului Oradea, acesta făcând referiri la specificul aşezământului de deţinere, direcţiile specifice de acţiune care au fost întreprinse şi propunerile de eficientizare a misiunilor încredinţate. Din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost prezent comisarul şef de penitenciare Constantin Ioniţoaia, care a apreciat pozitiv rezultatele obţinute de unitatea de deţinere, prezentând totodată preocupările majore pe care administraţia centrală le întreprinde pentru ridicarea standardului calitativ al muncii depuse de personalul care îşi desfăşoară munca în mediul penitenciar. La eveniment au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai principalelor instituţii colaboratoare ale penitenciarului, care au evidenţiat eforturile depuse pentru desfăşurarea acţiunilor şi i-au încredinţat pe reprezentanţii penitenciarului de interesul pentru continuarea activităţilor comune.