Descinderile au vizat persoane suspectate de trafic de droguri și pornografie infantilă - Percheziții în Bihor
Polițiștii și procurorii bihoreni au efectuat, miercuri, percheziții în mai multe dosare penale, unele vizând persoane care au vândut droguri consumatorilor din județ iar altele vizând persoane acuzate că au procurat și distribuit pe rețelele de socializare, materiale pornografice cu minori.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, miercuri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Bihor, în două cauze penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Din probatoriul administrat în cele două dosare, arată anchetatorii, a rezultat că, pe parcursul anului 2025, patru persoane ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori din municipiul Oradea și localitățile limitrofe, cu 60 de lei, pentru un gram. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea. Tot miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, au pus în aplicare alte două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Bihor, în trei dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din probatoriul administrat în cele trei cauze a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2020, trei suspecți au procurat, deținut și distribuit, prin utilizarea unor conturi create pe rețele de socializare, materiale pornografice cu minori. Și în acest caz, audierile se desfășoară la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea. Toate acțiunile desfășurate miercuri au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.