Un bărbat a fost depistat de polițiștii rutieri orădeni în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, la data de 10 iunie a.c., la ora 06.30, pe strada Principală din localitatea Sântion, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive. În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise. Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.