Droguri descoperite la frontieră
Poliţiştii de frontieră orădeni, alături de ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, au descoperit, într-un autoturism care încerca să intre în România prin PTF Borş, amfetamină şi cannabis.
Potrivit poliţiştilor de frontieră bihoreni, în urma unei acţiuni desfăşurate de oamenii legii din cadrul DPF Oradea şi IJPF Bihor, împreună cu lucrători ai BCCO Oradea, pe sensul de intrare în PTF Borş, au fost descoperite, într-un autoturism condus de un cetăţean român, care se întorcea din Italia, aproximativ 193 grame amfetamină şi 63 grame cannabis. Astfel, marţi, în Borş s-a prezentat un autoturism marca Opel, înmatriculat în Italia, condus de un român, în vârstă de 29 de ani, insoţit de fratele său. Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport şi al celor două persoane. În portbagajul maşinii au fost descoperite, ascunse, două pachete ce conţineau 193 grame de substanţă de culoare albă, care a reacţionat pozitiv la testarea cu reactivi din trusa Narcotest ca fiind amfetamină, şi 63 grame substanţă vegetală de culoare verde-maroniu, care s-a dovedit a fi cannabis. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii de frontieră sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.