Echipajele SMURD, suprasolicitate
În ultima perioadă, echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor. Astfel, SMURD Oradea a acţionat la opt urgenţe medico-chirurgicale, în timp ce echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei Săcueni a fost solicitat să intervină la un accident rutier, iar substaţiile SMURD Marghita, Salonta şi Sălard au intervenit fiecare la câte un caz medical. De asemenea, echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Gărzii Tinca a fost solicitat să intervină la două cazuri medicale, iar cel din cadrul Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai, la trei cazuri. Joi, după-amiază, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea a intervenit în localitatea Fughiu, pentru a acorda îngrijirile medicale de urgenţă unei persoane de sex feminin intoxicate accidental cu fum, aflată în stare de inconştienţă. După efectuarea manevrelor medicale necesare, ce au dus la ameliorarea stării pacientei, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.