Evenimente rutiere
S-a răsturnat în şanţ
În dimineaţa zilei de vineri, pe DN 19/B, la km 5, pe raza comunei Şimian, Gresa Laszlo, de 64 de ani, conducând autoturismul marca Suzuki, cu numărul de înmatriculare GYN-060, înmatriculat în Ungaria, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă, răsturnându-se în şanţ. Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi avarierea autoturismului.
Autotren în flăcări
În data de 08.08.2003, ora 14.45, pe DN 76, pe raza comunei Răbăgani, autotrenul marca Volvo, cu numărul de înmatriculare BH-05-DWS, condus de Tulvan Virgil-Vasile, de 43 de ani, a început să ardă. Incidentul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică, valoarea prejudiciului fiind de 2.000.000 lei. Incendiul a fost stins de către şofer.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.