Peste trei mii de articole de marochinărie și accesorii pentru telefoane mobile, cu suspiciuni de contrafacere, în valoare de 160.000 de lei, au fost confiscate de polițiștii bihoreni, în urma a două percheziții domiciliare.

În perioada 15-20 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității din domeniul drepturilor de autor. În această perioadă, polițiștii bihoreni au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza județului Bihor, la persoane bănuite de încălcarea unor drepturi recunoscute și protejate de lege. Astfel, la 15 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința  unui bărbat de 28 de ani, din localitatea Sântandrei, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. În cadrul percheziției domiciliare efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii de investigare a criminalității economice au descoperit 2.829 de articole de marochinărie, respectiv poșete, genți, precum și accesorii pentru telefonie mobilă (huse de telefon) de diferite modele, mărimi și culori, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, în valoare totală de peste 150.000 de lei. De asemenea, luni, 20 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat o altă percheziție domiciliară la locuința unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Oradea, bănuit tot de comiterea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. În cadrul percheziției domiciliare, polițiștii bihoreni au descoperit 196 de accesorii de telefonie mobilă, respectiv huse de telefon, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei. Bunurile descoperite în urma celor două percheziții domiciliare efectuate au fost indisponibilizate și ridicate în vederea cercetărilor și expertizării, pentru stabilirea prejudiciului total cauzat titularilor de mărci. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.