Au furat din autoturism

Poliţişti din cadrul  Biroului Furturi din Auto au început joi urmărirea penală faţă de orădenii M.J.C., de 23 de ani, şi M.G., de 37 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pentru primul suspect şi de complicitate la furt pentru cel de-al doilea. Astfel, cei doi sunt suspectaţi că în cursul lunii septembrie, prin efracţie, au sustras bunuri, dintr-un autoturism parcat în Oradea, cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 lei. "M.J.C. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, iar în cursul acestei zile urmează a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a acestora şi pentru recuperarea prejudiciului", ne-a declarat comisar Ioana Indrieş, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Orădeni suspectaţi de furt

Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Oradea au început urmărirea penală faţă de P.M., de 56 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Aceasta este suspectată că joi după-amiază ar fi sustras produse cosmetice de pe rafturile unui centru comercial, din municipiul Oradea, cauzând un prejudiciu în valoare de 205 lei. De asemenea, poliţiştii orădeni au început urmărirea penală faţă de V.R., de 23 de ani, din Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. "Acesta este suspectat că în cursul zilei de joi a sustras un telefon mobil şi alte bunuri, din incinta unui club orădean. Cercetările continuă, pentru documentarea întregii lor eventuale activităţi infracţionale", a adăugat Ioana Indrieş.