Au vrut să păcălească banca

Poliţiştii de investigare a fraudelor au propus trimiterea în judecată a doi orădeni, soţ şi soţie, acuzaţi că s-au folosit de fals şi înşelăciune pentru a obţine un credit bancar de 500.000 euro. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat marţi cercetările şi au propus trimiterea în judecată a orădenilor D.F. şi D.A., ambii de 39 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals. Cei doi sunt acuzaţi că, în cursul anului 2007, au indus în eroare reprezentanţii unei unităţi bancare de la care au contractat un credit imobiliar în valoare de 500.000 euro, pentru garantarea căruia au depus la bancă un plan de încadrare în zonă care poziţiona terenul ce urma să fie ipotecat cu acces direct la şosea, deşi, în realitate, acesta era situat pe un alt amplasament, cu alte coordonate. În baza depunerii acestei documentaţii, terenul a fost evaluat iniţial peste valoarea creditului solicitat, în timp ce valoarea sa reală era mult sub 500.000 euro. După obţinerea creditului, cei doi suspecţi nu au mai achitat ratele lunare aferente. Prejudiciul total provocat astfel, în valoare de 500.000 euro, a fost recuperat integral.

Furt şi înşelăciune

Poliţiştii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de F.C., de 28 de ani, din Sălard, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Acesta este suspectat că, la 18 ianuarie a.c., ar fi sustras prin efracţie, dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Oradea, o geantă cu acte de identitate, 850 lei şi alte bunuri, provocând un prejudiciu total de 2.000 lei. Totodată, poliţiştii beiuşeni au început urmărirea penală faţă de C.Z., de 47 de ani, din Beiuş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Acesta este suspectat că, în cursul lunii august 2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Beiuş, ar fi cumpărat de la o firmă bucureşteană cherestea şi elemente stratificate din stejar în valoare de 69.078,04 lei, pentru plata cărora ar fi emis patru bilete la ordin, care ulterior au fost refuzate la plată. Poliţiştii beiuşeni continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului şi recuperarea întregului prejudiciu.