Flash rutier
Coliziune în intersecţie
Vineri, pe strada Vlădeasa, din Oradea, Petru T., de 47 de ani, din Oradea, conducând autoturismul Mercedes, cu numărul de înmatriculare BH-06-DFX, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BH-05-EIH, ce era condus regulamentar de Ioan S., de 52 de ani, din comuna Girişu de Criş. Din accident a rezultat rănirea uşoară a Anei S., de 53 de ani, din Girişu de Criş, pasageră în autoturismul Dacia.
A traversat în fugă
În data de 03.09.2004, Ioan Dan L., de 36 de ani, din Oradea, posesor al permisului de conducere categoria ?B? din anul 1990, conducând autoturismul VW Passat, cu numărul de înmatriculare SM-2023 -05/01, pe strada I. Vulcan, din Oradea, a accidentat-o pe minora S.A., de 3 ani, din Timişoara, care se deplasa pe trotuar, împreună cu mama sa, şi care s-a smuls din mâna mamei şi s-a angajat în traversarea străzii în fugă, spre autoturismul mamei sale. În urma accidentului, fetiţa a suferit o fractură la gamba piciorului drept.
Căruţaş accidentat
Pe DJ 191, pe raza municipiului Marghita, Emil Danuţ G., de 22 de ani, din Marghita, posesor al permisului de conducere categoria ?B?, din anul 2000, conducând, sâmbătă, autoturismul cu numărul de înmatriculare BH-06-RMW, a intrat în coliziune cu o căruţă trasă de doi cai, ce era condusă de Francisc K., de 37 de ani, din Pocluşa de Barcău, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în carosabil de pe un drum lateral, fără să se asigure. Din accident a rezultat rănirea uşoară a căruţaşului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.