Oboseala la volan Miercuri ,ora 07,10, pe D.N.1, în localitatea Borod, Achim M., de 73 de ani , din Cluj- Napoca, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-60-AAI, în direcţia Oradea - Cluj, din cauza oboselii la volan a adormit, a scăpat maşina de sub control şi a intrat în şanţul din partea dreapta a direcţiei de mers, răsturnându-se. Din accident a rezultat rănirea uşoară a soţiei lui, Ana M., de 65 de ani, şi a Cristinei T., de 19 ani, pasagere în autoturism. Trecere pe culoarea roşie a semaforului În aceeaşi zi, la ora 14.00, Alexandru Ionel D., de 47 de ani, din Beiuş, în timp ce conducea autoturismul Ford Fiesta, cu numărul de înmatriculare BH-01-YKE, pe strada Dimitrie Cantemir, în direcţia pieţei 1 Decembrie, nu a respectat culoarea roşie a semaforului şi a accidentat-o uşor pe minora B.M., de 12 ani, din Săldăbagiul de Munte, care a traversat strada prin loc marcat şi semnalizat, pe culoarea verde a semaforului. Victima a fost internată la Spitalul de Copii din Oradea cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral prin accident rutier , contuzie de bazin , contuzie coapsă stângă şi braţ stâng. Minoră accidentată Miercuri, ora 15.30, pe strada Călugăreni, din Oradea, Adrian C., de 33 de ani, din Oradea, în timp ce conducea autoturismul Renault, cu numărul de înmatriculare B-23-ZAG, a accidentat-o uşor pe minora L.D., de 8 ani, din Oradea, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Victima a fost internată la Spitalul de Copii din Oradea cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut închis. Infracţiune comisă de un beţiv Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita au întocmit dosar penal împotriva lui Sebastian J., 33 de ani , din Marghita , care, în 14.05.2004, ora 18.00, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare BH-77-HGM, pe D.J. 191, Marghita - Otomani, având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,95 g/la mie, a tamponat autoturismul cu numărul BH-64-AGI, după care a părăsit locul accidentului. Dosar penal pentru conducere fără permis Lucrătorii Postului de Poliţie Girişu de Criş au fost sesizaţi cu privire la faptul că Gheorghe Dănuţ S., de 17 ani, din Girişu de Criş, în timp ce conducea autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BH-05-YVR, prin localitatea Tărian, fără a poseda permis de conducere, s-a tamponat din spate cu autocamionul cu numărul de înmatriculare TM-06-SLH, încărcat cu butelii, ce era condus în mod regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers, de Constantin C., de 30 ani , din Cheresig. I s-a întocmit dosar penal . Alte infracţiuni, cu dosare penale! Lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere l-au depistat în trafic, în timp ce conducea, pe strada Clujului din Oradea, un autoturism neînmatriculat, pe Teodor O., de 46 de ani, din Oradea. I s-a întocmit dosar penal şi este cercetat în libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 77 al. 1 din O.U.G. 195/2002. Aceeaşi lucrători l-au depistat pe Attila C., de 31 de ani, din Oradea, în timp ce conducea prin municipiul Oradea motoreta Iamaha cu numărul de înmatriculare BH - 5572, având permisul de conducere necorespunzător categoriei şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.