Conducere fără permis Poliţiştii Postului de Poliţie Cetariu au depistat-o în trafic pe drumul judeţean 767/F pe raza localităţii pe M.C.F., de 21 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism VW Polo fără a poseda permis de conducere. Celei în cauză i s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar poliţiştii îl cercetează şi pe V.M.N., de 28 de ani, din localitatea Botean, judeţul Bihor, pentru încredinţarea autoturismului. De asemenea, pe raza localităţii bihorene Salonta a fost depistat K.V.A.G., de 34 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor deşi avea permisul de conducere suspendat. Sancţiuni aplicate de Poliţia Rutieră Marţi, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere au organizat mai multe acţiuni pe raza municipiului Oradea şi pe drumurile naţionale din judeţ în vederea prevenirii accidentelor rutiere. În cadrul acţiunii, au fost aplicate 311 sancţiuni contravenţionale, din care 141 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, opt pentru efectuarea unor manevre de depăşire neregulamentară, trei pentru conducere sub influenţa alcoolului, au fost sancţionaţi contravenţional 47 pietoni şi au fost aplicate 112 sancţiuni pentru alte abateri. Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bihor este de 17.280 RON.