Patru sancţiuni aplicate de poliţia rutieră Sâmbătă, pe raza localităţii Chişcău, poliţiştii din Beiuş au organizat o acţiune pe linia Legii 12/1990 şi OUG 195/2002, între orele 13.00 şi 18.30, în urma căreia au fost legitimate 37 de persoane şi controlate 12 autoturisme. Oamenii legii au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 800.000 RON. A fost depistat în trafic J.D., de 39 ani, din comuna Pietroasa, în timp ce conducea, sub influenţa băuturilor alcoolice, un tractor U 445 neînmatriculat, pe drumul comunal 252, în localitatea Chişcău. Pentru stabilirea alcoolemiei, lui J.D. i s-au recoltat probe biologice, în funcţie de rezultatul cărora urmează a fi stabilite şi măsurile de sancţionare. Băut la volan Lucrătorii Biroului Ordine Publică au început urmărirea penală împotriva lui G.C., de 54 ani, din Oradea, care, la data de 16.07.2005, a fost depistat conducând autoturismul personal pe străzile Barierei şi Dragoş Vodă din Oradea, având în sânge o alcoolemie de 1,55 gr%0. Aceleaşi măsuri s-au întreprins şi împotriva lui S.L.C., de 20 ani, din Oradea, care, în 29.06.2005, a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.