Aproape 300 de amenzi pe şosele
Poliţiştii Serviciului Rutier au continuat şi miercuri acţiunile pe şoselele bihorene. Au fost aplicate 282 de sancţiuni contravenţionale, reţinute în vederea suspendării 27 de permise de conducere, constatate patru infracţiuni şi 26 de tamponări. 93 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 32 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 40 de pietoni - pentru traversări neregulamentare, două sancţiuni au fost aplicate pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, trei - pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar 112 sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate de poliţiştii rutieri în ultimele 24 de ore este 37.030 lei.

Biciclist rănit
Miercuri dimineaţa, B.C.P., de 18 ani, din comuna Criştioru de Jos, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Andrei Mureşanu din Ştei, a pătruns pe sensul opus, s-a dezechilibrat şi a intrat în coliziune cu o autobetonieră înmatriculată în judeţul Bihor, condusă regulamentar din sens opus de F.I., de 42 de ani, din comuna Budureasa. În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni uşoare, fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale. Cercetările în cauză continuă.