Flash rutier
Şoferi şi pietoni sancţionaţi
În ultimele 24 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe şoselele bihorene pentru un trafic rutier mai sigur. În cadrul acţiunilor au fost aplicate 233 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării nouă permise de conducere. 64 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, 22 de participanţi la trafic, pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 19 pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, fiind aplicate 125 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 21.000 lei.
Biciclist acroşat
Joi, pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, B.L., de 69 de ani, în timp ce circula pe bicicletă, a pătruns pe partea carosabilă fără a se asigura în prealabil. Astfel, a fost acroşat de un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, condus regulamentar de orădeanul B.Ş. În urma acroşajului, biciclistul a suferit leziuni uşoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.