Permise de conducere suspendate Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere au desfăşurat noi acţiuni de depistare şi sancţionare a participanţilor la trafic care nu respectă prevederile legale în domeniu. În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 365 de sancţiuni contravenţionale, din care 228 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 40 pentru opriri sau staţionări neregulamentare, 14 pentru efectuarea unor manevre de depăşire neregulamentară, au fost sancţionaţi contravenţional 48 de pietoni şi au fost aplicate 35 de sancţiuni pentru alte abateri. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării patru permise de conducere. Conducere fără carnet Marţi, timp de cinci ore, poliţişti din Ştei alături de cei ai Postului de Poliţie Rieni au organizat o acţiune pe DN 76. În cadrul acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe T.I.G., de 19 ani, din comuna bihoreană Câmpani, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310 înmatriculat în judeţul Bihor fără a poseda permis de conducere. De asemenea, poliţiştii au mai aplicat pentru neregulile constatate 18 sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, în valoare de 1.090 RON.