"Trafic rutier mai sigur" În 23.05.2004, în cadrul programului "Trafic Rutier mai Sigur", efectivele Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, împreună cu lucrători ai posturilor de poliţie comunale, au acţionat cu aparatele radar pe D.N. 1, D.N. 79 şi D.N. 76, ocazie cu care au fost constatate două infracţiuni, au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, din care 58 pentru viteză şi 6 pentru alte abateri. Valoarea amenzilor s-a ridicat la suma de 24.300.000 lei. Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, lucrători din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere au oprit în trafic, pe strada Cele Trei Crişuri, din municipiul Oradea, un autoturism Audi 80, cu numărul de înmatriculare BH-05-DWJ ce era condus de un bărbat. Fiind condus la sediul poliţiei pentru verificarea identităţii, conducătorul auto şi-a declarat o identitate falsă. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta este Liviu Paul U., de 30 de ani, din Oradea şi că nu posedă permis de conducere. În prezent, cercetările continuă cu autorul în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, fals privind identitatea şi uz de fals.