Căruţă acroşată

Vineri, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Săcueni, localnica E.I., de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării. Astfel, a acroșat din spate o căruţă înregistrată în Săcueni, condusă regulamentar de localnicul D.A., de 55 de ani. În urma acroșajului, căruțașul și localnicul V.A., de 18 ani, pasager în căruță, au suferit leziuni ușoare. Cercetările în cauză continuă.

Minor pe bicicletă accidentat

Tot vineri, pe drumul județean 767/E, în afara localităţii bihorene Alparea, H.A., de 51 de ani, din Copăcel, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, a acroșat un minor localnic de zece ani, care se angajase în traversarea drumului pe bicicletă, fără să se asigure, din partea stângă a direcţiei de mers. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni ușoare. Cercetările în cauză continuă.

Rănit grav

Pe drumul judeţean 795, în afara localităţii bihorene Vintere, N.M.I., de 21 de ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Astfel, într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a lovit de un mal de pământ din partea stângă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, D.Ş., de 32 de ani, din Timişoara, pasager în autoturism a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.