Sancţiuni aplicate în trafic

Ca urmare a abaterilor constatate în prima zi a acestei săptămâni pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 374 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.260 lei. Totodată, 15 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi cinci tamponări. Au mai fost aplicate 191 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, şapte sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, nouă pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancţionaţi 12 pietoni surprinşi în timp ce traversau neregulamentar, iar 162 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

A condus fără permis

Luni după-amiază, poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea l-au depistat şi reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bihor pe C.F.T., de 27 de ani, din Girişu de Criş. "Instanţa de judecată a emis faţă de C.F.T. un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permis de conducere anulat. Cel în cauză urmează a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei", ne-a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.