Sancţiuni în trafic

Ca urmare a abaterilor constatate de poliţişti miercuri pe şoselele bihorene, au fost aplicate 114 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.960 lei. Totodată, două permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şase certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi opt tamponări. Totodată au mai fost aplicate 36 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 18 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionaţi opt pietoni surprinşi în timp ce traversau neregulamentar, iar 52 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Autoaccidentare pe Calea Aradului

Miercuri seara, pe Calea Aradului din Oradea, M.A., de 18 ani, din Nojorid, în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, pe fondul lipsei de experienţă în conducere şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a derapat, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. "În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului şi B.P., de 20 de ani, din Nojorid, pasager în vehicul, au suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă", a spus Ioana Lascău, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.