Sancţiuni în trafic

Ca urmare a abaterilor constatate la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele din judeţ, Poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 326 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 49.120 lei. Totodată, 19 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şapte certificate de înmatriculare, au fost constatate 17 infracţiuni şi 10 tamponări. Au mai fost aplicate 103 sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 22 de sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionaţi opt pietoni surprinşi în timp ce traversau neregulamentar, au fost sancţionate trei depăşiri neregulamentare, iar 190 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Accident cu iz de alcool

Sâmbătă seara, pe drumul judeţean 764/H, la intrarea în localitatea Nimăieşti, M.C., de 25 de ani, din Beiuş, aflat la volanul unui autoturism cu o concentraţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar vehiculul s-a răsturnat în partea stângă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, atât conducătorul auto, cât şi B.T., de 18 ani, pasagera sa, au suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital, dar au refuzat internarea. "Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Beiuş", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Acesta nu a fost singurul caz, poliţiştii bihoreni mai depistând în trafic încă trei şoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, unul dintre aceştia refuzând recoltarea probelor biologice, iar altul provocând un alt accident rutier. În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosar penal.