Sancţiuni la sfârşit de săptămână

Ca urmare a abaterilor constatate la sfârşitul săptămânii trecute pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 532 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 110.846 lei. Totodată, 30 de permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracţiuni şi opt tamponări. Au mai fost aplicate 336 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 13 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, 17 pietoni surprinşi în timp ce traversau neregulamentar, iar 166 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Mai mult, trei conducători auto bihoreni au fost depistaţi de către poliţişti în trafic, aceştia urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice peste limita legală admisă. "Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în fiecare dintre cazuri au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale", a precizat Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Minoră acroşată uşor

Duminică după-amiază, pe strada 1 Decembrie, din Marghita, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia o minoră localnică de şase ani a suferit leziuni uşoare. În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit că victima, profitând de neatenţia părinţilor, a ieşit în stradă, s-a agăţat de o căruţă încărcată cu fân care circula înspre Ghenetea, iar când s-a desprins de aceasta a sărit pe contrasens, în faţa unui autoturism condus regulamentar de P.P., de 52 de ani, din Marghita, care a acroşat-o uşor cu partea laterală stânga a autoturismului. "În urma accidentului rutier, minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările în cauză continuă", a adăugat Dinu.