Sancţiuni în trafic

Poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat şi marţi acţiunile pe şoselele din judeţ. Ca urmare a abaterilor constatate în acest interval, au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.260 lei. Totodată, două permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost constatate două infracţiuni şi trei tamponări. „Au fost aplicate peste 40 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, 11 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 23 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere", spune inspector principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Lovită pe trecerea de pietoni

Marţi, în jurul orei 11.00, pe Bulevardul Decebal din Oradea, orădeanul B.R.E., de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Astfel, a acroşat-o pe orădeanca S.F., de 59 de ani, care se angajase în traversarea carosabilului, pe marcajul pietonal, semnalizat corespunzător. În urma acroşajului, victima a suferit diverse leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. Cercetările în cauză continuă.