Sute de amenzi în trafic

Aproape trei sute de amenzi au fost aplicate, miercuri, de echipajele SPR pe şoselele din judeţ, tot atunci fiind reţinute zece permise de conducere. 177 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 41 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 17 pietoni, pentru traversări neregulamentare, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 57 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea amenzilor aplicate miercuri este de 28.940 lei.

 

Microbuz acroşat

Miercuri, pe Calea Aradului din Oradea, un şofer în vârstă de 36 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă înmatriculată în judeţul Satu Mare, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul mersului faţă de autovehiculul care circula in faţa sa. Astfel, a intrat în coliziune din spate cu un microbuz înmatriculat în judeţul Bihor, care a frânat în coloană. În urma impactului, patru copii cu vârste între 12 şi 13 ani, pasageri în microbuz, au suferit leziuni uşoare.